Home » Alte Articole

Apus şi răsărit de soare în Ceahlău

2 June 2020 0 Comentarii

Muntele Ceahlăul iese în evidenţă prin izolarea sa în cadrul munţilor înconjurători, printr-o alcătuire geologică variată şi prin diversitatea covorului vegetal. Pornind de la baza muntelui, turiștii pot admira splendoarea celor două culmi, Toaca (1904m) și Ocolașul Mare (1907m) dar și frumusețea altor vârfuri semețe cu forme bizare, apoi tot urcând de-a lungul celor 8 trasee omologate, aceștia lasă în urmă valuri de munți cu diferite nuanțe de albastru, văi adânci, sate care devin din ce în ce mai mici până ajung cât niște puncte și drumuri care abia se mai văd. Până la Cabana Dochia, turiștii se bucură de tot ce poate să ofere această experiență montană, păduri răcoroase, parfum irezistibil de flori, râuri din loc în loc, căci Masivul Ceahlău este un adevarat „castel de ape”, dar mai ales stâncile șlefuite în forme fantastice de ploi și vânturi, toate având un nume și o poveste și contribuind la renumele peisajului impresionant din Ceahlău.

Pe lângă superbele peisaje surprinse la răsărit sau la apus de soare, chiar din fața Cabanei Dochia se zărește imensul cleștar al lacului Izvorul Muntelui, iar dincolo de el culmile Stânișoarei. Turiștii au recunoscut și apreciat întotdeauna buna găzduire de la cabana aflată aproape de culmea muntelui sfânt al românilor, Ceahlăul.

Turiștii iubitori de drumeții montane spun că, pe creste, aproape de cer, deasupra brazilor și văilor adânci, însăși viața pare dintr-o dată să capete alt sens. Grijile apăsătoare sunt lăsate în urmă, făcând loc bucuriei și extazului de a fi chiar în mijlocul naturii spectaculoase, relaxante și întotdeauna surprinzătoare.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.