Pe oriunde ai lua-o prin Neamț, descoperi așezăminte de cult, descoperi istorie și trăire duhovnicească, menite să îți aline sufletul și mintea încărcate de griji și suferințe. În Neamț, întâlnești la tot pasul valori încrustate în piatră și în literă de cronicar.

Turistul ajuns la mănăstiri își dorește să pătrundă în intimitatea locului, își dorește să atingă inefabilul ascuns cu grijă, de secole, în interiorul lăcașurilor de cult.

Galerie foto Mănăstirea Neamț:

Atestată documentar pentru prima dată în 1210 și declarată cea mai veche şi însemnată aşezare monahală din Moldova, fiind denumită şi “Ierusalimul Ortodoxiei Române”, Mănăstirea Neamţ este rezultatul ctitoriilor succesive din sec. XIV-XV ale domnitorilor Petru Muşat, Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare.

Complexul mănăstiresc include biserica, un muzeu şi o bibliotecă ce datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi care număra în anul 1862 peste 12.000 de volume, mărturii despre importante fapte istorice, teologice, culturale şi artistice medievale.

În biserica mare, cea mai frumoasă dintre cele înălţate de Ştefan cel Mare, se află şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 665 în Israel.

Galerie foto Mănăstirea Horaița:

Locaşul de cult de la Horaiţa este menţionat în anul 1428 într-un act emis de Cancelaria lui Alexandru cel Bun și are o istorie interesantă.

Biserica din incinta mănăstirii, acoperită de opt turle care amintesc de bisericile rusești, este masivă, cu ziduri groase, iar interiorul, pictat de reputatul pictor Mihai Chiuaru, te surprinde prin proporții și prin soluțiile arhitecturale de excepție. În biserică se găsesc bine păstrate mai multe obiecte valoroase, printre care și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în secolul al XIX- lea, supranumită şi „Izbăvitoarea de secetă” sau „Maica Domnului de la Horaiţa”, scoasă în fiecare an în procesiune la Schitul Horăicioara, din apropierea mănăstirii, în ziua Izvorului Tămăduirii.

Galerie foto Schitul Horaicioara:

Aflat la doar câteva sute de metri, pe un drum în urcuș, schitul Horăicioara sau Horaița Veche se află într-o zonă deosebit de pitorească, la o altitudine de 900 metri și datează din anul 1466. Mai târziu, în anul 1480, este ridicată prima biserică (din lemn) cu hramul Buna Vestire, din porunca Voievodului Șefan cel Mare și Sfânt. După mai bine de 400 de ani, la Schit se construieşte o biserică din piatră (1868), în care se găseşte Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Una dintre minuni este apariția izvorului chiar în apropierea bisericii, despre care oamenii locului și călugării schitului spun că este recunoscut pentru proprietăţiile sale curative.

Despre locurile pline de farmec și spitualitate din Neamț, despre un „drum al mănăstirilor” auzi în poveștile pline de farmec ale oamenilor de aici, dar și de la autori mari ai neamului care au pomenit despre aceste tărâmuri în scrierile lor. Gheorghe Asachi, Alexandru Vlahuță, Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Calistrat Hogaș sau Mihail Sadoveanu sunt doar câțiva autori români care au lăsat pentru eternitate mărturii despre trecerea lor prin Ținutul Neamțului.

În „Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir lasă posterității o mărturisire interesantă care relevă importanța acordată de domnitorii Moldovei pentru construcția de biserici și mănăstiri: „Căci, în Moldova s-a făcut obiceiu, când cineva din Domni sau din boieri face vreo mănăstire, atuncea își împărtășește toată averea sa întocmai copiilor săi și mănăstirii, adecă, pre câtă parte la fieștecarele din copii, pre atâta dă el și mănăstirii”.

Astfel, prin această mărturie, putem recunoaște că toți domnitorii moldavi au lăsat în ținutul Neamțului urme de neșters.

Pitorescul împrejurimilor în care se găsesc așezămintele monahale, cu măreția zidirilor trecute prin proba timpului, cu acea permanentă aură de credință te cheamă la Neamț, îți dezvăluie frumusețe, bucurie sufletească și tot ce mai caută călătorul la un moment dat în viața sa, atunci când ajunge în locuri sfinte, în locuri de credință, de civilizație, de cultură și tradiție românească. Istoria fiecărei mănăstiri în parte este o fărâmă din istoria zonei și reprezintă o reală scufundare într-un ipotetic tunel al timpului. Pășind în lăcașurile sfinte, pătrunzi în taina credinței, în interiorul propriei ființe, te regăsești, îți aduni puterea și își reclădești convingerea pentru a merge mai departe, pentru a fi mai bun, mai iertător, mai recunoscător, mai încrezător.

Galerie foto: