Home » .: Promovare Turistică :., Gastronomie delicioasă din Neamţ, Promovare Turistică, Sate nemțene
,

Patru Puncte Gastronomice Locale în Neamț, un început pentru dezvoltarea turismului rural

12 April 2023 0 Comentarii

Unităţi de valorificare a producţiei primare locale, situate într-o localitate rurală, unde se prepară şi se servesc produse culinare şi băuturi, după reţete specifice zonei, direct către consumatorul final, pentru un număr maxim de 12 persoane simultan, Punctele Gastronomice Locale sunt soluţia pentru punerea în valoare a producţiei primare rurale, dezvoltarea turismului rural și a economiei locale.

Noi oportunităţi pe piaţă pentru fermieri în gospodăria ţărănească, prin promovarea şi vânzarea produselor alimentare, valorificate superior, aproape de sursa de producţie, în acord cu obiectivele strategiei europene „De la fermă la consumator”, Punctele Gastronomice Locale reprezintă o măsură importantă pentru redescoperirea mâncărurilor din zona rurală, locul de servire a mesei din gospodăria ţărănească devenind un loc de comuniune şi de autenticitate transmisă prin hrană.

Elaborarea cadrului de reglementare pentru funcţionarea Punctelor Gastronomice Locale a fost demarată de către Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 în anul 2016 şi a beneficiat de sprijinul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Demersul, care s-a bazat pe un proces de consultare publică, a urmărit să simplifice modul în care gospodăriile din mediul rural pot desfăşura activităţi economice care să nu fie doar profitabile, ci să şi contribuie la consolidarea profilului identitar al zonei respective, prin hrană, respectând totodată normele de igienă şi siguranţă alimentară.

245 de Puncte Gastronomice Locale se găsesc în țară la acest moment, din care patru sunt la Neamț, trei în comuna Bicazu Ardelean și un Punct în comuna Horia.

Este un început pentru Neamț care poate deveni, în timp, un reper solid în cadrul comunităților locale, pentru promovarea valorilor gastronomiei locale și pentru dezvoltarea turismului rural și a agroturismului.

Acest tip de hrană sănătoasă, gătită lent, însoţită de întreg miracolul locului autentic rural în care este servită, a fost astfel readusă pe masa consumatorilor care vizitează satele din România şi poate deveni baza pentru dezvoltarea unei strategii pentru turismul gastronomic național, fiind totodată oportunităţi economice semnificative pentru locuitorii din mediul rural, persoane cu venituri scăzute, ducând la diminuarea şomajului, crearea de locuri de muncă şi implicit venituri stabile, precum şi menţinerea tinerilor în zona rurală.

Punctul Gastronomic Local poate funcţiona în incintele existente ale unei locuinţe particulare, ferme agricole, amenajări piscicole, stâne, stupine, crame, adăposturi pescăreşti, fonduri de vânătoare, crescătorii de vânat, complexuri de vânătoare, centre de colectare a ciupercilor şi fructelor de pădure, centre de colectare a vânatului, ocoale silvice, mănăstiri, agropensiuni, precum şi în alte construcţii şi amenajări dintr-o localitate rurală, unde se desfăşoară una sau mai multe activităţi conexe cu producţia primară de produse agricole, pescuitul, vânătoarea, recoltarea sau colectarea produselor forestiere nelemnoase.

Familia Cozma din Bicazu Ardelean, Neamț, ne-a povestit că a făcut demersurile pentru atestarea Punctului lor Gastronomic Local la sfârșitul anului trecut și că, de atunci, îi așteaptă pe turiști și pe localnici cu preparate gătite după rețete locale, toate produsele fiind 100% organice, din gospodăria proprie. Mâncarea proaspăt gătită se servește în gospodărie, însă doritorii trebuie să anunțe măcar cu o zi înainte. Pentru a fi ușor de găsit de cei care ajung în zona Bicazu Ardelean, familia Cozma are o pagină de facebook Bucate Tradiționale Bicazu Ardelean PGL și un număr de telefon 0745.668.674 la care se poate stabili de comun acord meniul și ora la care ajung oaspeții.

În vederea valorificării superioare a producţiei primare şi accelerării procesului de dezvoltare rurală, inclusiv a serviciilor din spaţiul rural, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia Naţională a Zonei Montane desfăşoară gratuit cursuri de formare profesională pentru persoanele care doresc să înfiinţeze un Punct Gastronomic Local. Atestatul obţinut în urma participării la acest program de formare profesională face dovada cunoştinţelor necesare în vederea înregistrării activităţii specifice Punctului Gastronomic Local la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pentru codul CAEN 5610-Restaurante (Punct Gastronomic Local).

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale își asumă rolul de a identifica măsuri de piaţă pentru susţinerea Punctelor Gastronomice Locale prin înfiinţarea şi dotarea acestora cu cele necesare funcţionării și sprijină dezvoltarea Punctelor Gastronomice Locale prin acţiuni specifice de informare, promovare şi difuzare – în mediul Online: site-uri media, aplicaţii mobile şi orice alte mijloace de informare în masă, coordonare şi reglementare.

Inițiatorii proiectului vorbesc de importanţa turismului rural, în special a celui gastronomic, acesta fiind un factor de coeziune şi de reducere a decalajelor între zona rurală şi cea urbană, prin crearea unui model de socializare în jurul actului gastronomic tradiţional, specific fiecărei zone, fenomen aflat în plină creştere la nivel european.

Punctele Gastronomice Locale sunt un factor important pentru creşterea şi diversificarea surselor de venit, sunt o necesitate pentru dezvoltarea comunităţilor rurale din România, în special în zona montană. În Uniunea Europeană turismul activ şi turismul rural sunt sectoare importante ale industriei turismului. În România, unde economia rurală este afectată de schimbarea accelerată a societăţii şi unde un procent ridicat din populaţie este dependentă de agricultură, turismul activ şi cel rural pot ajuta la diversificarea economiei rurale.

Galerie foto: Bucate Tradiționale Bicazu Ardelean PGL 

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.