“Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poți să vezi foarte departe.”

Constantin Brâncuși

Pentru un turist care ajunge pentru prima dată pe Masivul Ceahlău, urcarea nu este doar o excursie, ci o inițiere. Pașii care ating poteca devin pași într-o poveste veche, poate mai veche decât cuvintele. Iar în vârful muntelui, acolo unde norii se închină stâncilor, omul nu mai e simplu turist: e căutător al unor adevăruri mai profunde.

Ceahlăul nu este un munte oarecare. E un munte cu suflet. De aceea, a fost numit de unii „Olimpul Moldovei” și, în mitologiile străvechi, era considerat lăcașul zeului dac Zamolxe. Se spune că el s-a retras aici, în peșteri tăinuite, pentru a medita și a atinge nemurirea. Iar liniștea misterioasă care încă domnește pe platou, printre umbrele colosale ale Toacei și Panaghiei, pare să-i păstreze prezența.

Octavian Paler spunea, în „Mitologii subiective”, că adevăratul Olimp nu este locul unde locuiesc zeii, ci locul unde omul încearcă să-i caute. Ceahlăul este, pentru mulți, un astfel de Olimp. Fiecare urcuș e o luptă cu sinele, o provocare fizică, dar și o meditație tăcută. Nu e întâmplător că vârful muntelui este locul unde, anual, pe 6 august, în zori, se adună pelerinii pentru a vedea „Umbra Piramidei” – un fenomen optic rar, care transformă Ceahlăul într-o piramidă de lumină ce pare să urce spre cer. Un semn. O chemare. O amintire că, dincolo de oboseală, nevoia de sens ne împinge mereu spre înălțimi.

În psihologie, urcarea unui munte este adesea metafora călătoriei interioare. Înfrunți obstacole, înveți să respiri mai profund, la propriu și la figurat, și înțelegi că fiecare pas te apropie nu doar de vârf, ci și de o versiune mai bună a ta. Transcendența, în sensul ei cel mai simplu, poate fi doar un moment de tăcere la peste 1.900 de metri, când vezi toată Moldova întinsă sub tine și înțelegi că ești, pentru câteva clipe, deasupra grijilor celor multe ale lumii.

Ceahlăul nu cere neapărat credință, dar îți oferă revelație. Te provoacă. Te încetinește. Te obligă să urci nu doar altitudinal, ci și spiritual. Să înţelegi de ce zeii au ales vârfurile și de ce sufletul omului le urmează.

Așa că, dacă n-ai mai fost niciodată, vino. Nu doar să urci muntele, ci şi să descoperi, acolo sus, un adevăr simplu: că ești mai aproape de cer decât ai crezut vreodată.

– – –

Din flora spontană a Parcului Naţional Ceahlău:

P.S. Cabana Dochia are o nouă atracție… cu mustăți. Faceți cunoștință cu cel mai prietenos motan de pe munte!

Îşi ia foarte în serios rolul de „asistent bucătar”: inspectează și se asigură că mâncărurile preparate aici sunt delicioase şi pe gustul tuturor drumeților.

Dacă ajungeți la cabană, salutați-l și nu vă mirați dacă vine să ia masa cu voi – în definitiv, controlul calității e în sarcina lui!

Mai multe despre Cabana Dochia:

https://www.viziteazaneamt.ro/2019/03/22/la-dochia-cabana-de-pe-muntele-sfant-ceahlau-partea-i/

https://www.viziteazaneamt.ro/2019/03/26/sus-mai-aproape-de-cercabana-dochia-partea-a-ii-a/