Home » Alte evenimente

Ziua Națională a Lecturii, la Biblioteca Județeană

13 February 2026 0 Comentarii

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează manifestări dedicate Zilei Naționale a Lecturii, luni, 16 februarie 2026.

De la ora 12:30, în Sala Cupola, se va desfășura o sesiune de lecturi publice, avându-i ca invitați speciali pe părintele și poetul Dorin Ploscaru, coordonatorul Reprezentanței Neamț a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași; Teodor Sinezis, poet; Liliana Roibu, membru al Ligii Scriitorilor Români și președinte al Asociației pentru Cultură și Civilizație ASCIOR Moldova Nord și Ana Macovei, bibliotecar la Casa Corpului Didactic Neamț.

Vor participa elevi ai Liceului Economic „Alexandru Ioan Cuza“ Piatra-Neamț, însoțiți de prof. Mihaela Dobrea, prof.dr. Gianina Buruiană și prof.dr. Magdalena Livioara Todiresei, care este director adjunct al liceului. Au confirmat prezența și elevi ai clasei a XI-a B de la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Asachi“ Piatra-Neamț, însoțiți de prof. Alina-Mihaela Foltea.

De asemenea, filialele și secțiile bibliotecii vor organiza lecturi publice la care sunt invitați să participe toți utilizatorii care doresc.

De precizat că seria manifestărilor dedicate lecturii a fost deschisă vineri, 13 februarie, de Secția Carte pentru adulți „Mihail Sadoveanu“, unde au fost prezenți elevi ai Colegiului Național „Petru Rareș“ Piatra-Neamț, însoțiți de prof. Theodor Negru.

Ziua Națională a Lecturii în România se sărbătorește anual pe 15 februarie, începând din 2022, cu scopul de a promova cititul în rândul populației. În această zi, care marchează și zilele de naștere ale lui Titu Maiorescu și Spiru Haret, sunt organizate, în biblioteci și școli, activități precum lecturi publice, ateliere și donații de carte.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.