Home » Alte evenimente

FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ, ediția 37

8 April 2026 0 Comentarii

Teatrul – un dincolo prezent

Ediția 37 a Festivalului de Teatru Piatra Neamț va avea loc în perioada 10-17 mai 2026, având ca temă Teatrul – un dincolo prezent, ediție curatoriată de Paul Chiribuță.

Dacă ediția de anul trecut a urmărit „invizibilul” pe care actorul îl poate aduce pe scenă, ediția de anul acesta este dedicată viziunilor regizorale puternice, create de regizori din generații diferite, reprezentative pentru teatrul românesc de astăzi. Spectacolele se adresează tuturor segmentelor de vârstă, de la cei mai tineri spectatori până la seniori, propunând tematici și estetici diferite.

„Festivalul de Teatru Piatra Neamț se află într-un moment în care teatrul este chemat nu doar sa reflecte realitatea, ci să o depășească. Tema acestei ediții, „Teatrul – un dincolo prezent”, vorbește despre aceasta capacitate rară a artei de a construi sens acolo unde realitatea pare să-l piardă.

Pentru Teatrul Tineretului, acest „dincolo” înseamnă, astăzi, reconstrucție: a identității, a relației cu publicul și a unui echilibru necesar între tradiție și contemporaneitate. Ne dorim un teatru care să nu aleagă între generații, ci sa le aducă împreună, un teatru care își asumǎ trecutul ca fundament și prezentul ca responsabilitate.

Dacǎ existǎ o concluzie a întâlnirii acestor spectacole, ea este simplă: teatrul rămâne un spațiu al prezenței reale, al experienței împărtășite. Iar aceastǎ experiențǎ trebuie reconstruitǎ, cu rigoare și curaj, pentru ca teatrul sǎ redevinǎ nu doar o opțiune culturală, ci o necesitate.

Vǎ invit sǎ parcurgem împreună aceastǎ ediție ca pe o experiențǎ comunǎ, în care sensul nu este dat, ci se naște între noi.“

Andrei Merchea, Manager Teatrul Tineretului

„Malraux declara că arta și cultura sunt cuceriri înverșunate ale omului pentru a înălța în fața realității o lume care nu-i aparține decât lui. Parafrazându-l pe marele scriitor, îndrăznim să afirmăm că, dintre toate formele care au captat partea lor de insesizabil a realității, teatrul a contribuit covârșitor la impunerea prezenței acelei alte lumi. A încerca să aduci în discuție diversele grade de aparență a realului, a acționa voluntar asupra relațiilor dintre lucruri, a contribui la efortul de a da un sens existenței, toate acestea sunt acte de comuniune, de solidaritate prin creație artistică cu întreaga omenire.“

Paul Chiribuță, directorul Festivalului de Teatru Piatra Neamț

Vă prezentăm programul cu spectacolele selectate pentru această ediție, urmând să anunțăm în curând evenimentele conexe ale festivalului, tot atâtea  prilejuri de întâlniri ale spectatorilor cu personalități ale artei teatrale. Biletele vor fi puse în vânzare miercuri, 15 aprilie, ora 17.00.

PROGRAMUL SPECTACOLELOR

duminică, 10 mai 2026

ora 10.30 și 12.00 / Sala Polivalentă Piatra Neamț

Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași

FRUMOASA ȘI BESTIA 

dramatizare de Călin Ciobotari după Frații Grimm, regia Ion Ciubotaru

cu: Ioana Iordache, Dragoș Maftei, Viorel Vârlan, Aurelian Diaconu, Raluca Pintilie, Elena Zmuncilă, Gabi Andrei, Beatrice Volbea, Iulia Deloiu Trif, Claudiu Gălățeanu

durata spectacolului 50’

recomandare vârstă 5+

 

ora 17.00 / Teatrul Tineretului Piatra Neamț

Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara

RICHARD AL III-LEA

de William Shakespeare, regia Radu Iacoban

cu: Matei Chioariu, Marin Lupanciuc, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Sorin Leoveanu, Bogdan Spiridon, Darius Zet, Cǎtălin Ursu, Cristina Rotaru Chiperi, Ana Maria Cojocaru, Andrei Chifu, Teodor Cauș, Oana Iovița, Alexandru Romescu, Andrei Zgăbaia

durata spectacolului 2h 45’ (cu pauză)

recomandare vârstă 15+

 

ora 19.00 / Casa Culturii „Ion Creangă” Târgu Neamț

Teatrul Tineretului Piatra Neamț

GHIMPL-NETOTUL

după Isaac Bashevis Singer, regia Daniel Iordan

cu: Andrei Merchea-Zapotoțki, Cătălina Eșanu

durata spectacolului 1h

recomandare vârstă 12+

 

ora 19.00 / Sala de Festivități a Primăriei Municipiului Roman

Teatrul Tineretului Piatra Neamț

ALBASTRU

de Ionuț Vișan, regia Andreea Vulpe

cu: Cătălina Bălălău, Mircea Postelnicu, copilul Paul Darius Păduraru și vocea copilului Matei Nițulescu

durata spectacolului 1h 30’

recomandare vârstă 16+

 

ora 20.30 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava

CABARETUL CUVINTELOR

de Matei Vișniec, regia Matei Vișniec

cu: Bogdan Amurăriţei, Răzvan Bănuţ, Horia Butnaru, Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Alexandru Marin, Cătălin Ștefan Mîndru, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc

durata spectacolului 1h 50’

recomandare vârstă 12+

 

luni, 11 mai 2026

ora 17.30 / Teatrul Tineretului Piatra Neamț

Teatrul ACT București

O SCRISOARE PIERDUTĂ

de Ion Luca Caragiale, regia Alexandru Dabija

cu: Marcel Iureș, Marian Râlea, Dan Rădulescu, Alexandru Jitea, Lucian Iftime, Oana Predescu, Ruxandra Maniu, Iosif Paștina, Ionuț Moldoveanu

durata spectacolului 2h 30’ (cu pauză)

recomandare vârstă 14+

 

ora 20.30 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț

Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”

IERBAR 

de Simona Popescu și Radu Afrim, un spectacol de Radu Afrim

cu: Katalin Berekméri, Nicu Mihoc, Alex Stoicescu, Larisa Dobrin, Cristina Holtzli, Loredana Dascălu, Dana Pancu, Mihaela Mihai, Luchian Pantea, Elena Purea, Theo Marton, Ale Țifrea, Radu Anastas

durata spectacolului 2h 20’ (fără pauză)

recomandare vârstă 14+

 

marți, 12 mai 2026

ora 18.30 / Teatrul Tineretului Piatra Neamț

Teatrul Maghiar de Stat Cluj

I AM THE WIND 

de Jon Fosse, regia Gábor Tompa

cu: Zsolt Gedő, Loránd Farkas, Andrea Kali, Emőke Kató, Gizella Kicsid, Anikó Pethő, Júlia Laczó, Csilla Varga

spectacol în limba maghiară, cu supratitrare în limba română

durata spectacolului 1h 10’

recomandare vârstă 14+

 

ora 20.00 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț

Teatrul Excelsior București

PUNK ROCK 

de Simon Stephens, regia Vlad Cristache

cu: Dan Pughineanu, Matei Arvunescu, Alex Popa, Ioana Niculae, Ana Udroiu, Alex Călin, Teo Dincă, Oliver Toderiță

durata spectacolului 2h 40’ (fără pauză)

recomandare vârstă 15+

 

miercuri, 13 mai 2026

ora 18.00 / Teatrul Tineretului Piatra Neamț

Teatrul Nottara București

DOCTORUL 

de Robert Icke, adaptare liberă după „Profesorul Bernhardi” de Arthur Schnitzler

regia Andrei Șerban

cu: Ada Navrot, Gabriel Răuță, Cristina Juncu, Laura Vasiliu, Isabela Neamțu, Luminița Erga, Adrian Nicolae, Șerban Gomoi, Andreea Măcelaru Șofron, Tudor Cucu-Dumitrescu, Raluca Jugănaru, Luca Șofron

durata spectacolului 2h 40’ (cu pauză)

recomandare vârstă 14+

 

ora 21.00 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț, spectacol cu publicul pe scenă

Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroşani

CIULEANDRA 

dramatizare de Angelina Roşca-Ichim după romanul lui Liviu Rebreanu, regia Dumitru Acriş

cu: Mihai Rădulea, Patricia Buraga, Dorin Ceagoreanu, Cosmin Brehuță, Izabela Badovics, Mihai Sima, Oana Liciu-Gogu, Irina Bodea-Radu, Mihai Alexandru, Robert Vladu, Daniel Cergă, Bogdan Constantin Tălmaciu, Simona Codreanu, Andrei Șchiopu

durata spectacolului 2h 10’ (fără pauză)

recomandare vârstă 12+

 

joi, 14 mai 2026

ora 18.00 / Teatrul Tineretului Piatra Neamț

Teatrul Dramaturgilor Români

MARELE CUTREMUR 

de Lavinia Braniște, regia Teodora Petre

cu: Ana Ciontea, Ioan Coman, Alin Florea, Iosif Paștina, Ioana Ancea, Alexandra Răduță / Isadora Băltățeanu, Sevi Stan

durata spectacolului 1h 20’

recomandare vârstă 12+

 

ora 20.00 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț 

Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

LECȚIA 

de Eugèn Ionesco, regia Bobi Pricop

cu: Sorin Leoveanu, Raluca Păun, Iulia Lazăr

durata spectacolului 1h

recomandare vârstă 14+

 

vineri, 15 mai 2026

ora 18.00 / Teatrul Tineretului Piatra Neamț

unteatru București

EINE KLEINE NACHTMUSIK

teatru coregrafic, un spectacol de Gigi Căciuleanu

one-man-show cu Lari Giorgescu

durata spectacolului 1h 10’

recomandare vârstă 12+

 

ora 20.30 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț, spectacol cu publicul pe scenă

Teatrul „Regina Maria” Oradea – Trupa „Iosif Vulcan”

LUCRURI PE CARE LE ȘTIU CA FIIND ADEVĂRATE

de Andrew Bovell, regia Vlad Bălan

cu: Richard Balint, Corina Cernea, Denisa Irina Vlad, Eugen Neag, Cosmin Petruț, Giorgiana Coman

durata spectacolului 2h 10’

recomandare vârstă 16+

 

sâmbătă, 16 mai 2026

ora 10.30 și 16.00 / Sala Polivalentă Piatra Neamț

Teatrul de Animație „Țăndărică” București

REGELE LEU 

dramatizare de Sabrina Iașchevici și Ionuț Vișan, regia Andrei și Andreea Grosu

cu: Mona Toncu, Mihai Dumitrescu, George Simian, Florin Mititelu, Cristina Tane, Simina Mititelu, Ioana Chelaru Popovici

durata spectacolului 1h

recomandare vârstă 4+

 

ora 18.00 / Teatrul Tineretului Piatra Neamț

Teatrul de Comedie București

RINOCERII 

de Eugène Ionesco, regia Vlad Massac

cu: Tudor Chirilă, Liviu Pintileasa, Andreea Alexandrescu, Lucian Ionescu / Alin Florea, Sorin Miron, Dragoș Huluba, Lucian Pavel, Mihaela Măcelaru, Simona Stoicescu, Domnița Iscru

durata spectacolului 2h 10’ (fără pauză)

recomandare vârstă 12+

 

ora 20.30 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț

Teatrul „Maria Filotti” Brăila

OMUL CARE ADUCE PLOAIA 

de Richard Nash, regia Andrei Huțuleac

cu: Ileana Ursu, Teofil Memelis, Valentin Terente, Ciprian Chiricheș, Blanca Doba, Sever Bârzan, Marcel Turcoianu

durata spectacolului 2h 10’ (fără pauză)

recomandare vârstă 14+

 

duminică, 17 mai 2026

ora 10.30 și 12.00 / Sala Polivalentă Piatra Neamț

Teatrul pentru Copii și Tineret GONG Sibiu

HARTA LUI ELIAN 

concept text Angela Ioan și Nicoleta Lefter, regia Nicoleta Lefter

cu: Mircea Corcoveanu, Gabriel Muncuș, Barbara Crișan, Oana Brânzan

durata spectacolului 50’

recomandare vârstă 10+

 

ora 18.00 / Teatrul Tineretului Piatra Neamț

Teatrul de Stat Bursa, Turcia

VICLENIILE LUI SCAPIN

de Molière, regia Vlad Trifaș

cu: Selçuk Veysel Zurnazanlı, Cem Arabacıoğlu, Melih Karlık, Erdem Erdoğan, Demet Oran, Merve Yel Tetikel, Cenk Turan, Ufuk Şener, Hatice Sezer

spectacol în limba turcă cu supratitrare în limba română

durata spectacolului 1h 45’ (fără pauză)

recomandare vârstă 13+

 

ora 20.30 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț

Teatrul de Stat Constanța

INCENDII 

de Wajdi Mouawad, regia Alexandru Mâzgăreanu

cu: Ecaterina Lupu, Mirela Pană, Nina Udrescu, Cătălin Bucur, Cristiana Luca, Andrei Bibire, Lucian Iftime, Liviu Manolache, Andrei Cantaragiu

durata spectacolului 2h 30’ (fără pauză)

recomandare vârstă 16+

 

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.