Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, în parteneriat cu Asociația Culturală „Arte.Ro“ Piatra-Neamț, organizează evenimentul „Sculptorul nemțean Constantin Antonovici, discipolul lui Brâncuși, la 115 de ani de la naștere“, marți, 17 februarie 2026, cu începere de la ora 12:00, în Sala Cupola.

Conferința, înscrisă în seria de manifestări dedicate Anului Constantin Brâncuși, va fi susținută de criticul de artă Iulian Bucur, coordonatorul Secției Etnografie a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu“ Bacău.

Mihăiță Zamă, elev în clasa a X-a la Liceul de Arte „Victor Brauner“ Piatra-Neamț (profesori coordonatori: Irina Horghidan și Sidor Rusu), va interpreta două compoziții proprii la pian și o lucrare de referință din muzica clasică la acordeon.

Constantin Antonovici a fost singurul artist căruia Constantin Brâncuși i-a eliberat în scris, la 9 mai 1951, înainte de a emigra în Canada, un certificat de recomandare: „M. Antonovici Constantin a beaucoup de talent pour la sculpture et travaille avec acharnement“ („Domnul Antonovici Constantin are un mare talent pentru sculptură și lucrează cu sârguință“).

Prezent cu lucrări în toate marile muzee ale lumii, Antonovici este considerat cel mai fidel continuator al lui Brâncuși. Bufnița este tema predilectă a lucrărilor sale, prin care și-a dorit să ducă spre alte orizonturi ideea zborului brâncușian.

Chiar dacă artiști faimoși, precum Isamu Noguchi, Henry Moore, Jacques Lipchitz, Wilhelm Lehmbruck, Alexander Archipenko, Jean Arp și Amedeo Modigliani, au colaborat cu Brâncuși, nimeni nu a lucrat mai îndeaproape cu cel supranumit părintele sculpturii moderne decât Antonovici. „Brâncuși a fost deschizătorul meu în artă. Am desprins de la el respectul materiei și am învățat exigența maximă. M-a acceptat ca elev, fiindcă țineam meseria în mână. Aceasta-i taina anilor petrecuți lângă marele meu Maestru. Brâncuși nu proceda ca un pedagog obișnuit. El îți punea piesa în mână și-ți spunea: « Fă-o!»“, menționa Constantin Antonovici, în anul 1968, într-o convorbire cu Olga Bușneag, pentru revista Astra.

Muzeul Național al Bucovinei de la Suceava deține singura colecție de sculptură Constantin Antonovici din țară, datorită unor donații făcute de legatarul testamentar al sculptorului, Ștefan Benedict din New York.

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ are în colecțiile sale un exemplar al cărții „Sculptor of owls“, cu autograful lui Constantin Antonovici.

Evenimentul face parte din proiectul „Să cunoaștem istoria județului prin memoria comunității. Oameni, locuri, fapte“ și va fi prezentat de prof. Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene.

Constantin Antonovici

S-a născut la 18 februarie 1911, în comuna Ștefan cel Mare, din județul Neamț.

A absolvit în anul 1939 Academia de Arte Frumoase din Iași, unde i-a avut profesori pe Ion Mateescu, fratele vitreg al lui George Topîrceanu, și pe pictorul Nicolae Tonitza. „Pe atunci, mai bine de 90 de procente dintre studenți, din cauza sărăciei, se lăsau păgubași și se apucau de altă meserie. Noi, la Iași, am intrat în anul I 50 de studenți și am absolvit numai 4“, își amintea Antonovici.

În anul 1940, a plecat la Zagreb, unde va lucra șase luni în atelierul celebrului sculptor croat Ivan Meštović pe care l-a cunoscut la București când monta statuia Regelui Ferdinand. Antonovici povestea că atelierele lui Meštović „erau o adevărată uzină, lucrau în ele 800 de angajați, între care 30 de sculptori din toate țările, inclusiv japonezi. Apoi erau turnători, pietrari, betoniști, încărcători, risipiți pe o câmpie întreagă. Locomotiva intra să ia statuile până în inima atelierelor. Eram buimăcit, nici în vise nu văzusem așa ceva“.

Este admis, în anul 1942, la Akademie der bildenden Künste din Viena, unde se va specializa cu artistul german Fritz Behn, care l-a numit asistentul său la catedra de sculptură. Și aici, la fel ca la Iași, dintre cei 50 de studenți admiși în anul I au ajuns în anul II doar 16 și au absolvit numai 5.

În anul 1946, a câștigat concursul pentru realizarea unei statui din lemn cu o înălțime de doi metri a Sfântului Iosif cu Pruncul, lucrare amplasată în catedrala iezuită din piața Am Hof din Viena.

La Paris ajunge în anul 1947 și până în 1951 are privilegiul de a lucra sub îndrumarea lui Constantin Brâncuși la celebrul atelier de pe Impasse Ronsin, la numărul 11, arondismentul XV. „Șapte ani a durat călătoria mea spre Brâncuși dar, după multe și dureroase peripeții, am ajuns. L-am găsit. (…) Ce l-a impresionat mai mult pe Brâncuși a fost mărturisirea mea sinceră că-l caut, de 7 ani“, menționa sculptorul nemțean.

După doi ani petrecuți la Montreal, în Canada, Constantin Antonovici s-a stabilit definitiv în 1953 la New York. „Am avut mare noroc la început la New York. Biserica Anglicană a instituit un concurs în vederea ridicării unei statui episcopului William Manning. L-am câștigat. Statuia am executat-o în marmură de Carrara, dintr-un bloc de patru tone. În urma concursului mi s-a oferit gratuit și atelier în aripa de nord a catedralei anglicane « St. John The Divine»“, spunea Constantin Antonovici.

Bustul reprezentându-l pe fostul președinte al S.U.A. Dwight Eisenhower face parte din colecția Casei Albe. Pentru această lucrare a primit o scrisoare de mulțumire semnată de președintele Richard Nixon.

Printre alte busturi clasice pe care le-a sculptat se află cele ale lui Voltaire, Ludwig van Beethoven, Charles de Gaulle, Ciprian Porumbescu, Brâncuși, Homer, Moise, Mefistofel, Dali, Paulette.

Opera sa a fost recenzată și apreciată de numeroși critici de artă, între care Alain Bosquet, Georges Boudaille, Michelle Seurier, Fritz Spitzer, Donelson F. Hoops, Ralph Fabri și mulți alții.

Constantin Antonovici a murit la 5 februarie 2002, cu câteva zile înainte de a împlini 91 de ani, într-o casă de sănătate din New York.

Referințe

„Dintre toate păsările, bufnița are forma capului foarte apropiată de-a omului. Apoi, ea reprezintă înțelepciunea și a stat, alături de craniu, pe mesele umaniștilor. Are o figură foarte expresivă și aptă interpretărilor artistice. Superstiția ne-a făcut să vedem în bufniță o ființă stranie și cobitoare – dar ea e o pasăre blândă și retrasă, care nu face niciun rău omului“ – Constantin Antonovici.

„Constantin Antonovici oferă un exemplu rar de sobrietate și perfecțiune, prin acea forță interioară asemănătoare muzicii. Este unul dintre cei mai dotați sculptori ai timpului. Își desfășoară creația într-o linie de puritate și armonie în remarcabila zonă dintre abstract și concret. Antonovici, în contextul suprarealismului și al cubismului, poate fi comparat cu Jean Arp și Alberto Giacometti. Figura totemică a lui Antonovici era bufnița“ – poetul și criticul de artă Alain Bousquet.

„Căutarea simplității și a esențialului îl conduce la un figurativ cu încărcătură simbolic-populară, apropiat, ca trăire, de sculptura medievală. Stilul său se cristalizează în seria Bufnițelor. Pasăre investită cu calități benefice și joviale, bufnița suportă numeroase codificări, până la a deveni un fel de «siglă» a originalității autorului“ – Dicționarul sculptorilor din România, secolele XIX-XX, vol.I, lit. A-G (coordonator Ioana Vlasiu), Editura Academiei Române, București, 2011.