Home » Alte evenimente

Expoziția de pictură a profesorului Macavei, la Biblioteca Județeană

17 April 2026 0 Comentarii

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește, în parteneriat cu Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ Neamț, expoziția uneia dintre cele două clase ale profesorului Radu Cristian Macavei de la Școala Populară de Artă, în Sala Cupola, în perioada 16-31 aprilie 2026.

Expun Sulfinița Ailenei, Ana Paula Buruiană, Gina Butnaru, Laurențiu Chindisa, Vianora Climescu, Mihaela Cosma, Mihaela Mancaș, Elisaveta Pobereznic, Angelica Șerban, Maria Tărniceru, Loredana Toma și Dana Ungureanu.

Vernisajul expoziției a avut loc joi, 16 aprilie, de la ora 17:00.

Profesorul Radu Cristian Macavei a fost alături de elevii săi atât la panotarea expoziției, cât și la vernisarea acesteia.

„Majoritatea expozanților vin de câțiva ani la clasa pe care o coordonez și astfel pot să spun că ne cunoaștem de ceva timp. Nu este o expoziție unitară, pentru că rareori o expoziție de grup poate fi și unitară, chiar dacă ar avea și o temă. Dar, până la urmă, nu acesta este scopul. Expoziția este însă una echilibrată și închegată, pentru că se vede efortul și munca fiecărui expozant. Se vede, în același timp, o anumită legătură între lucrări, care este creată nu doar prin aspectul tehnic. Pentru că toți cei care expun se întâlnesc în fiecare joi și între dumnealor s-a creat o anumită legătură, nu o concurență, ci un mic spațiu în care s-au înfiripat prietenii și se întâmplă lucruri foarte frumoase. Cred că acest lucru influențează foarte mult și ceea ce realizează fiecare în parte.

La fiecare lucrare se vede un efort de a transmite ceva, o idee, o emoție. Iar la unele lucrări emoția transpare foarte clar. Or, acest lucru nu se obține atât de ușor. Un artist trebuie să-și consolideze o bază de meșteșugar, pentru ca mai apoi să aibă libertatea de a putea transmite această emoție, această trăire din interiorul său.

Expoziția cuprinde atât pictură, cât și grafică. Sunt diferite abordări, chiar dacă nu cu diferențe extraordinar de mari. Tematica este diferită, cromatica – la fel. Putem observa predilecția fiecărui expozant spre o anumită zonă cromatică și îi încurajez pe această direcție – atât cât pot și îi îndrum – pentru că important este ca fiecare să își găsească o cale proprie de exprimare. Și aici nu mă refer la originalitate, pentru că nu mai putem inventa roata, nu mai putem redescoperi pictura, dar, fiind sinceri, fiind onești, fiind niște căutători adevărați în ceea ce facem, eu cred că putem realiza mai mult decât o lucrare meșteșugită și fără sentiment.

Expoziția este foarte frumoasă și mă bucur! Cred că este una dintre cele mai reușite expoziții. Vă felicit și vă doresc cât mai multe expoziții!“, a spus profesorul Macavei.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.