Judeţul Neamţ a participat în perioada 13-16 martie 2014 la ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României, desfăşurată la Romexpo Bucureşti.
Standul judeţului Neamţ a fost unul personalizat, având ca temă agroturismul nemţean, prezentat sub genericul ”Veșnicia s-a născut la sat”, temă ce a fost pusă în valoare prin materialele de prezentare înmânate vizitatorilor.
Vizitatorii standului au avut ocazia să cunoască oferta turistică a satului nemțean cu obiceiurile, tradiţiile, arta populară și preparatele culinare reprezentative, precum şi contextul natural în care se desfășoară turismul rural.
Totodată, aceṣtia au primit şi numeroase …
Prima ediṭie a Târgului Regional de Turism cu tema „Vacanṭa 2014” a avut loc în perioada 7-9 martie la Pavilionul Expoziṭional din Bacău.
Organizatorii, Centrul de Afaceri și Expoziții ”Mircea Cancicov” Bacău împreună cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), sub patronajul Agenției Naționale pentru Turism ( ANT) au reuṣit să aducă la un loc peste 30 de expozanṭi, printre care turoperatori, agenții de turism, numeroase unități de cazare, alimentație publică sau agrement, transportatori, cum ar fi Aeroportul din Bacău, cel din Iaṣi, dar ṣi companii aeriene cunoscute …
Târgul de Turism al României este cel mai mare eveniment din România dedicat industriei turismului. Ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României va avea loc în perioada 13 – 16 martie 2014, în cadrul Complexului Expozițional ROMEXPO din București, în Paviloanele C1, C2, C3, C4, C5, C6 ṣi se va axa pe promovarea ofertelor turistice destinate sezonului estival, atât în România, cât ṣi în străinătate. Evenimentul ajuns la cea de a-XXXI-a ediṭie este organizat de Romexpo de două ori pe an ṣi reuneṣte elita firmelor de profil atât …
Muzeul de Istorie ṣi Arheologie din Piatra Neamṭ va fi în perioada 8 martie – 1 aprilie 2014 gazda expoziṭiei temporare de fotografie „Peṣti Fosili din Europa – Expediṭii National Geographic”. Organizatorii acestui eveniment sunt Complexul Muzeal Judeṭean Neamṭ, Muzeul de Ştiinṭe Naturale Piatra Neamṭ, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaṣi – Facultatea de Geografie ṣi Geologie.
Vernisajul acestei expoziṭii va avea loc sâmbătă, 8 martie 2014, ora 12.00, la sediul Muzeului de Istorie ṣi Arheologie din Piatra Neamṭ. Fotografiile sunt realizate de Dorin Sorin Baciu ṣi Ionuṭ Grădianu. Dorin Sorin Baciu …
Evenimente 10 – 21 Martie 2014
Marţi, 11 martie 2014
ora 11.00, Sala „Cupola” a Bibliotecii Judeţene (Bd. Republicii, nr. 15)
ABC muzical
microrecital de iniţiere muzicală susţinut de elevi ai Liceului de Artă „Victor Brauner”
moderator: prof. Liviu Bitere
participă: elevi din cadrul Şcolii „Elena Cuza” Piatra-Neamţ
organizator: Secţia carte de artă şi informare audio-vizuală din cadrul Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ
ora 17.00, Sala Atelier „Veronica Micle” a Bibliotecii Judeţene (Bd. Republicii, nr. 15)
Muzicanţii din Bremen
atelier de teatru
partener: Asociaţia Culturală „STAR”
organizator: Centrul de Informare Comunitară (Locală şi Europeană) din cadrul Bibliotecii Judeţene „G. T. …
Teatrul Tineretului din Piatra Neamṭ vă invită să vă bucuraṭi din plin de oferta lunii martie care vine să vă prezinte mai multe spectacole pline de emoṭii. Programul Agenṭiei Teatrale de unde puteṭi cumpăra bilete pentru piesele de teatru este de marți până vineri între orele 11-12 și 16-19 ṣi sâmbătă şi duminică între orele 16-19. Se pot rezerva bilete la adresa de e-mail: [email protected] (de luni până vineri) sau la numerele de telefon: 0752.149.735, 0233.211.036. Pentru a fi valabile, biletele aferente rezervărilor trebuie achitate cu două zile înaintea spectacolului. …
Festivalul concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri “Florile Ceahlăului”, ediţia a- XXVI-a, festival organizat de către Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”, a ajuns la cea de a doua fază – selecţia naţională. Această fază a festivalului se va desfăşura la sala mare a Teatrului Tineretului, în două etape. Sâmbătă, 1 martie, de la ora 14.00, va intra în concurs grupa de vârstă 8 – 15 ani de la canto popular, iar duminică, 2 martie, de la ora 9.00, vor urca pe scenă concurenţii de la …
Artiṣtii Mihai ṣi Parasca Agape vor expune la Galeriile „Lascăr Vorel” din Piatra Neamṭ în perioada 3-14 martie 2014. Uniunea Artiștilor Plastici din Romania -Filiala Neamț invită publicul iubitor de artă la vernisajul expoziției care va avea loc luni , 3 martie 2014, ora17:00. Prezintă scriitorul Emil Nicolae .
Mihai Agape s-a născut la 24 martie 1938 în Sălăgeni-Grozeşti, judeţul Iaşi ṣi a absolvit Facultatea de Arte Plastice Iaşi, promoţia 1967, clasa prof. Adrian Podoleanu. A debutat în 1967 la Iaṣi, apoi a participat la expoziţii colective, la saloanele şi festivalurile …