Ca în fiecare toamnă judeţul Neamţ prin frumuseţile lui naturale oferă turiştilor posibilitatea să admire peisaje autentice care se remarcă prin culori pastelate de galben, portocaliu, roşu şi verde în combinaţii care mai de care mai spectaculoase. O vizită prin acest ţinut al rezervaţiilor naturale încântă ochiul privitorului curios de a mai descoperi frumuseţile care le creează natura.
Varietatea formelor de relief şi bogăţia ecosistemelor protejate în aceste rezervaţii sunt locaţii ideale pentru petrecerea timpului liber în natură. Pentru iubitorii muntelui Parcul Naţional Ceahlău prin traseele montane şi cele trei arii …
Muntele Ceahlău ne surprinde întotdeauna prin măreţia şi frumuseţea lui fiind unul dintre puţinele complexe carpatine care mai păstrează încă eşantioane nealterate ale naturii. În fiecare toamnă muntele se transformă într-o mare de culori pastelate care îţi încântă privirea prin frumuseţea lor.
Am decis să urcăm pe Ceahlău şi să ne bucurăm de ultimele zile de toamnă. Drumul până la Schitul Antonie din Poiana Stănile l-am parcurs cu maşina, apoi ne-am luat aparatele foto şi am plecat pe traseul marcat cu bandă albastră pentru a ajunge pe platou. Nimic nu poate …
Pădurile de foioase sunt deosebit de frumoase toamna când frunzele au o gamă variată de culori. Pentru cei dornici de o plimbare prin pădure le recomandăm traseul de pe dealul Cozla din Piatra Neamţ care duce până la stânca Trei Căldări declarată monument al naturii. Unice în Carpaţii Orientali cele trei scobituri sferice din stâncă sunt rezultatul acţiunii vântului în urmă cu 20.000 de ani şi se află la 679 de metri altitudine.
Traseul porneşte de la staţia de sosire a telegondolei de pe dealul Cozla şi a fost marcat de …
În Biserica Ortodoxă Postul Crăciunului a început la data de 14 noiembrie şi va ţine până la data de 24 decembrie, ziua de Ajun a Crăciunului. Postul Crăciunului este închinat în primul rând sărbătorii Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar la Neamţ acesta se desfăşoară într-o atmosferă ce îmbină credinţa cu tradiţia populară.
Ca în fiecare an sute de credincioşi vor veni în pelerinaj pe la mănăstirile din Ţinutul Neamţului pentru a vizita aceste locuri care au o mare încărcătură spirituală. Aici încă se păstrează intacte credinţa şi tradiţia …
În data de 24 noiembrie 2012 va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Roman, Neamţ, Festivalul Interjudeţean “Doruri Muşatine”, aflat la cea de-a VIII-a ediţie. Manifestarea este dedicată celor mai talentaţi tineri cântăreţi de muzică populară din toată ţara. În perioada următoare aceştia sunt aşteptaţi la Roman pentru a participa la acest concurs de interpretare muzicală.
Înscrierile la concurs se vor face până pe data de 15 noiembrie 2012. Pot participa interpreţi din toate judeţele ţării indiferent de vârstă. Aceştia au de susţinut două probe obligatorii, pentru prima …
Judeţul Neamţ oferă iubitorilor de artă posibilitatea de a admira în colecţiile celor trei muzee diverse lucrări de ţinută artistică, peisaje, portrete şi compoziţii care poartă amprenta originalităţii modului de gândire şi exprimare artistică a marilor artişti români. Grigorescu, Tonitza şi Iulia Hălăucescu sunt doar câţiva dintre pictorii care prin lucrările lor au revoluţionat arta românească.
În Muzeul de Artă din Roman vizitatorul va întâlni siguranţa desenului în surprindere de caractere şi de stări sufleteşti la portretele artistei Maria Ciurdea, sensibilitatea paletei artistului Constantin Isachie şi capacitatea de înţelegere a omului …
În perioada 29 noiembrie – 2 decembrie 2012 va avea loc Concursul Internaţional de Interpretare Muzicală şi Coregrafie “Emanuel Elenescu” care în acest an a ajuns la cea de-a XXII-a ediţie. Evenimentul este organizat de Liceul de Arte “Victor Brauner” din Piatra-Neamţ şi are drept scop promovarea tinerelor talente din lumea muzicală.
Pentru înscrierea în această competiţie muzicală şi coregrafică sunt aşteptaţi până pe data de 20 noiembrie tineri concurenţi din întrega ţară. Concursul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 6 şi 19 ani care studiază muzica instrumentală, vocală şi …
În perioada 6 – 15 noiembrie 2012 la Galeria de Artă “Lascăr Vorel” din Piatra Neamț sunt expuse lucrările pictoriţei romașcane Monica Carp. Expoziţia este una sentimentală şi cuprinde lucrările realizate în ultimii ani de către artistă.
Plasticiana Monica Carp s-a născut pe data de 1 martie 1956, în localitatea Bozienii de Jos din judeţul Neamţ. A urmat cursurile de la Şcoala de Artă Populară din Bacău, după care a absolvit Facultătea de Arte Plastice, Decorative şi Design, profilul Arte Plastice, specializarea Pictură, din cadrul Universității de Arte “George Enescu”. În …