Evenimente »

[21 Aug 2011 | 0 Comentarii | ]
Pelerinaj pe Muntele Ceahlău

Sâmbătă, 6 august 2011, pelerinii din toată ţara sunt aşteptaţi pe Muntele Ceahlău pentru a lua parte la hramul Mănăstirii „Schimbarea la Faţă” şi „Binecredinciosul Ştefan cel Mare şi Sfânt”. Potrivit tradiţiei, Sfânta Liturghie de la mănăstire va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Programul liturgic va începe din ajunul praznicului Schimbării la Faţă cu slujba Privegherii şi va continua pe 6 august cu Ceasurile şi Sfânta Liturghie.
De-a lungul timpului în jurul şi pe Muntele …

Mănăstiri, Obiective turistice »

[21 Aug 2011 | 0 Comentarii | ]
Biserica mausoleu a Mănăstirii Războieni

Mănăstirea de la Războieni ctitorită de voievodul Ştefan cel Mare este o biserică mausoleu ridicată în amintirea sângeroasei bătălii de la Valea Albă din anul 1476. Bătălia de la Războinei – Valea Albă a rămas pomenită în istorie ca fiind una din cele mai înverşunate lupte ale moldovenilor cu turcii. Această biserică simbolizeză de fapt pomenirea unei înfrângeri, un omagiu adus luptătorilor moldoveni care şi-au apărat credinţa în care se născuseră şi patria străbună.
La urcarea sa pe tron, Ştefan cel Mare a găsit o ţară secătuită de numeroasele lupte duse …

Mănăstiri, Obiective turistice, Schituri »

[21 Aug 2011 | 0 Comentarii | ]
Lăcaşuri de cult de pe Muntele Ceahlău

Ceahlăul este un munte legendar, singurul din România şi al doilea din lumea creştină, după Muntele Athos, care are o zi de hram “Schimbarea la Faţă”, pe data de 6 august. Frumuseţea acestui munte sfânt, bogăţia florei şi faunei fac din Masivul Ceahlău unul dintre cei mai cunoscuţi şi vizitaţi munţi din ţară. Ajunşi aici, turiştii pot vizita şi cele trei lăcaşuri de cult care se găsesc pe Muntele Ceahlău.
Mănăstirea “Schimbarea la faţă” de pe Muntele Ceahlău a fost ctitorită în anul 1993 de către Î.P.S. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe …

Evenimente »

[21 Aug 2011 | 2 Comentarii | ]
Istorie şi tradiţii în zona Ceahlău

În zona Ceahlău turiştii au ocazia să cunoască mai multe pagini din istoria zbuciumată a acestor locuri, dar şi frumuseţea veşnică a bătrânului munte Ceahlău. Pe teritoriul comunei Ceahlău se găsesc numeroase monumente istorice şi de artă, lăcaşe de cultură şi case memoriale cu valoare de patrimoniu pe care turiştii le pot vizita.
Principala atracţie turistică a zonei o reprezintă însă drumeţiile montane pe trasee marcate, accesibile mersului pe jos în perioada de vară şi iarnă. Astfel, din comuna Ceahlău se poate ajunge pe potecile turistice în masivul Ceahlău şi tot …

Evenimente »

[21 Aug 2011 | 0 Comentarii | ]
Sărbătoarea Războienilor 2011

În perioada 30 – 31 iulie 2011 va avea loc in localitatea Războieni cea mai mare şi mai veche manifestare de-a lungului bazinului Văii Albe şi anume „Sărbătoarea Războienilor”. Această sărbătoare este strâns legată de Monumentul din parcul comunal care a fost ridicat de către ofiţerii Regimentului “15 Războieni” în memoria ostaşilor căzuţi în lupta de la Valea Albă  în timpul domniei lui Ştefan cel Mare.
Monumentul este opera sculptorului alsacian Visenberger şi a fost inaugurat la data de 27 octombrie 1879, cu prilejul unor manifestări la care a participat şi …

Evenimente »

[21 Aug 2011 | 0 Comentarii | ]
Festivalul interjudeţean al tradiţiilor populare „Sărbătoare pe Ceahlău”

Ca în fiecare an în prima duminică din luna august comuna Ceahlău se pregăteşte de sărbătoare. Duminică, 7 august, începând cu ora 13.00, va avea loc în comuna Ceahlău cea de-a doua ediţie a Festivalului interjudeţean al tradiţiilor populare „Sărbătoare pe Ceahlău” destinat, în primul rând, ansamblurilor folclorice din mediul rural.
Acest festival a fost inaugurat anul trecut şi încă de la prima ediţie s-a bucurat de participarea a 11 formaţii folclorice din judeţele Neamţ şi Suceava. Tot anul trecut la festival a luat parte şi un public numeros, obişnuit să …

Evenimente »

[21 Aug 2011 | 0 Comentarii | ]
Competiţie ecvestră la Baza Hipică “Virgil Bărbuceanu” din Piatra Neamţ 2011

În perioada 11 – 14 august 2011, la Baza Hipică “Virgil Bărbuceanu” se va desfăşura ultima competiţie ecvestră din acest an, care va cuprinde Campionatele Naţionale de Seniori, o etapă Grand Prix, Trofeul „Virgil Bărbuceanu” şi cupa „TCE 3 Brazi”.
La acest eveniment şi-au anunţat participarea peste 90 de sportivi din întreaga ţară. Probele competiţiei sunt organizate pentru toate categoriile de sportivi şi anume: copii, amatori, amazoane şi seniori. Astfel, sportivii care practică sportul călare au ocazia la această competiţie să-şi demonstreze talentul în baza hipică din Piatra Neamţ.
Startul Competiţiei ecvestre …

Evenimente »

[21 Aug 2011 | 0 Comentarii | ]
Ziua Marinei în Oraşul Bicaz 2011

În data de 15 august 2011 începând  cu ora 9.00 va avea loc în Oraşul Bicaz sărbătoarea ”Ziua Marinei”. Bicazul este singurul oraş de munte din ţară unde această sărbătoare marinărească a devenit o tradiţie. În acest an “Ziua Marinei” se va sărbători odată cu sărbătoare oraşului Bicaz, oraş care împlineşte 400 de ani de atestare documentară.  Pentru acest eveniment organizatorii au pregătit o manifestare specială unde toţi cei care vor să participe să se bucure de o zi frumoasă.
Evenimentul va începe cu intonarea imnului de stat şi va continua …