Pentru că este an aniversar, toate activitățile organizate de Clubul Ecvestru și găzduite de baza hipică Virgil Bărbuceanu în 2016 se vor desfășura sub semnul împlinirii a 30 de ani de existență. Pe lângă competițiile devenite tradiționale în ultimii ani, în acest an se dorește ca la Piatra Neamț să se desfășoare și un concurs internațional, neoficial, la sărituri peste obstacole, unde au fost invitate echipe din Bulgaria, Ungaria, Turcia, Ucraina, Moldova și posibil Franța. Competiția va avea loc atunci când la Piatra Neamț se va desfășura finala campionatului național, …
În perioada 6 – 8 august 2016 în Stațiunea Durău, comuna Ceahlău, județul Neamț va avea loc Festivalul Muntelui Ceahlău. Ceahlăul, Muntele Sfânt al dacilor, numit şi Kogaion ori altarul lui Zamolxe este sărbătorit şi astăzi de locuitorii din satele ce-l înconjoară, de grupurile de turişti şi de pelerini, aşa cum o făceau şi dacii odinioară: toţi urcă pe vârful muntelui, se bucură de răsăritul soarelui, admiră Piramida holografică şi Calea Sacră, fenomene unice în lume care stau la originea Sărbătorii Muntelui Ceahlău, de peste cinci mii de ani, ascultă …
Între 5 şi 10 august, în organizarea Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” și sub patronajul Consiliului Județean Neamț, se va desfăşura cea de a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor “Ceahlăul”.
Prestigioasa manifestare, înfiinţată în anul 1991, prilejuieşte şi anul acesta întâlnirea publicului din întreg judeţul Neamţ, dar şi a turiştilor, cu ansambluri folclorice din țară și din străinătate: Grupul de Dansuri Populare „Qena”, din Qena/Kena (Egipt), Ansamblul Folcloric de Dansuri și Cântece „Filigrani” din Ohrid (Macedonia), Ansamblul Folcloric „Soko” din Bujanovac (Serbia), Ansamblul Folcloric „Ognenite” din Busmantci …
Aceasta este invitația făcută de către Direcția Silvică Neamț cu ocazia marcării traseului turistic de la schitul din localitatea Cuejdi, comuna Gârcina spre Lacul Cuejdel.
Lacul Cuejdel, supranumit și Lacul Crucii din cauza formei sale, are o suprafață de circa 14,9 hectare și s-a format pe cursul pârâului Cuejdel în urma unor alunecări de teren care au început în 1978. Fiind unul dintre cele mai mari lacuri de baraj natural, nu numai din țară dar și din Europa, a fost declarat rezervație naturală în anul 2004.
Traseul cel mai …
Un loc unde se îmbină liniştea cu aventura şi jocul, parcul de aventură din Negreşti este o locație întinsă pe 4 ha cu alei şi spaţii verzi, livezi, iaz, grădini de flori şi zarzavaturi, mini fermă, toalete, punct de prim ajutor şi loc de joacă. Parcul dispune de facilităţi de cazare şi masă, petrecere a timpului liber, aici organizându-se ”Şcoala altfel”, excursii, tabere de vară şi alte programe educativ-recreative.
Parcul de aventură cuprinde escaladă în copaci – trasee pe diferite nivele de dificultate concepute progresiv pornind de la pasarele de trecere …
Iubitorii de sporturi extreme au ca opţiune pentru petrecerea timpului liber şi pentru a face sport deopotriva, căţărările montane. Fie că sunt sub forma alpinismului sau a escaladei, căţărările montane reprezintă un mod inedit de a scăpa de stresul cotidian şi de a îţi dezvolta rezistenţa, forţa, viteza, îndemânarea şi deprinderea de a acţiona repede şi precis. În Neamţ există locaţii pentru practicarea acestor sporturi în Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş, în zona Cheilor Bicazului, unde există pereţi montani amenajaţi potriviţi pentru escaladă şi alpinism.
Peisajul în zonă este unul …
Fie că este practicat la nivel de amator sau profesionist, sportul pe două roţi ocupă un loc de frunte printre variantele de petrecere a timpului liber în judeţul Neamţ. Oferta de trasee este una generoasă, iar peisajele ce pot fi admirate în timpul unei plimbări sau a unei competiţii sunt superbe. Drumuri pe marginea lacurilor sau a râurilor, drumuri forestiere, cărări montane, trasee amenajate de downhill şi cross-country, toate acestea te vor convinge că Neamţul într-adevăr e generos cu cicliştii. Cadrul natural cât şi condiţiile favorabile pentru practicarea acestui sport …
Oraşul Piatra Neamţ, adesea supranumit şi ”Perla Moldovei”, nici la această categorie de activităţi nu se lasă mai prejos şi aduce un motiv în plus pentru a-l vizita. Atracţie turistică pentru iubitorii de cabaline, Baza Hipică ”Col. Virgil Bărbuceanu” are acel ”ceva” care pentru practicanţii şi susţinătorii sporturilor ecvestre înseamnă mult mai mult decât o zi petrecută acolo, înseamnă linişte, relaxare şi aprecierea legăturii speciale dintre oameni şi animale.
În cadrul Bazei hipice din Piatra Neamţ se poate practica călăria de agrement pe trasee bine stabilite de către personalul bazei, turismul …