Home » Agrement

Pescuit sportiv in judetul Neamt

5 March 2010 4 Comentarii

pescuit-sportiv-judetul-neamtIn judetul Neamt sunt amenajate pentru cei pasionati de pescuit mai multe lacuri populate cu diferite specii de pesti. Iata cateva dintre aceste locatii:

Lacul “Izvorul Muntelui”
Situat la iesirea din Bicaz, dupa ce se trece de baraj se merge pe drumul national pana la coada lacului. Lacul este populat cu numeroase specii de pesti cum ar fi: biban, salau, pastrav, platica, rosioara si caras. Momelile recomandate sunt cele specifice fiecarei specii in parte. Pe acest lac se poate pescui doar cu permis de pescuit.

Lacul “Zimbraria”
Situat pe teritoriul comunei Vanatori Neamt, in incinta rezervatiei de zimbri si fauna carpatina “Dragos Voda”. Lacul reprezinta de fapt un complex format din 3 iazuri in cascada. Speciile de pesti intalnite aici sunt: crap, ten, caras, salau, novac chinezesc, stiuca si biban. Momelile cele mai des folosite sunt mamaliga si boabele de porumb.

Complexul de agrement “Rechinul”
Situat in comuna Costisa la 300 m de DN 15. Complexul de agrement “Rechinul” este format dintr-un iaz amenajat pentru pescuit sportiv, gratar la dispozitia pescarilor, teren de sport si joaca pentru copii, teren amenajat pentru camping si un restaurant cu specific pescaresc, aprovizionat din pastravaria proprie. Restaurantul dispune de o capacitate de 40 de locuri si poate fi rezervat pentru diverse petreceri. Relatii la tel. 0233260210, 0744842334

Lacul Balta Porcului
Situat intre satul Agarcia si municipiul Piatra Neamt, pe malul drept al Bistritei, Lacul Balta Porcului are trei proprietari si mai multe bazine. Doar un proprietar a deschis bazinele pentru pescari. Speciile de pesti care pot fi pescuite aici sunt caras si crap. Momeli care dau rezultate sunt clasice: viermisori rosii, pufuleti si rame. Deocamdata aici nu se percepe taxa pentru pescuit.

Lacul “La Moldovean”
Situat in comuna Dragomiresti pe un drum care nu este tocmai bun pentru masina, lacul este populat cu urmatoarele specii de pesti: crap, fitofag, novac, caras si bibanei mici. Momelile recomandate sunt cele specifice fiecarei specii in parte.

Lacul Simionesti
Situat in satul Simionesti din comuna Cordun, lacul este recunoscut de pescari ca fiind un lac unde capturile sunt destul de consistente. Speciile de pesti intalnite aici sunt: stiuca, lin, caras si crap. Pescuitul este permis aici doar cu permis AGVPS.

Lacul Complex Danaila
Situat pe strada Bogdan Dragos la iesirea din municipiul Roman, lacul este populat cu specii de pesti ca: salau, biban, caras si crap. Momeli care dau rezultate: mamaliga, garabeti si rame.

Lacul “Ferma Caritas”
Situat in comuna Sabaoani, la aproximativ 2 km pe drumul spre Iasi, lacul este populat cu specii de crap si caras. Momeli care dau rezultate: mamaliga si paine.

Iazul Unghi
Situat in satul Unghi din comuna Dragomiresti, iazul cu o suprafata de aproximativ 3,5 ha este amplasat in apropiere de DN Piatra Neamt – Hanul Ancutei. Speciile de pesti intalnite aici sunt: crap, fitofag, caras si biban. Momelile cele mai des folosite sunt mamaliga, rama si viermus.

Lacul Budesti
Lacul este situat pe teritoriul comunei Faurei. Din DN Roman – Piatra Neamt dupa iesirea din Bozienii de sus, la 200 m pe partea stanga este drumul spre Budesti, apoi pe dreapta este un drum de pamant care duce la cele trei iazuri de la ferma. In primul iaz care este si cel mai mare se gasesc specii de pesti ca ciortanul si carasul, iar in iazul din mijloc se gasesc doar carasi mici. Momelile care dau rezultate sunt clasice: viermusi si rame de gunoi (pentru primavara) si mamaliga, pufi, porumb si srot (vara-toamna).

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

4 Comentarii »

  • ioan a spus:

    ajvps zimbru tg. neamt.ce rauri,habitate a concesionat?mai vizez permisul? astept raspuns

  • ion a spus:

    m-ar interesa cine a fost acum recent la pesguit la balti cu plata in jurul orasului ROMAN si ce s-a prins?

  • admin (autor) a spus:

    @Pescar Hoinar

    Cotizatii Vanatori:
    – 18-64 ani barbati, 18-59 ani femei 1400 RON
    – 65-74 ani barbati, 60-74 ani femei 700 RON
    – 75-79 ani barbati si femei 350 RON
    – peste 80 ani si veterani 12 RON

    Cotizatii Pescari:
    – 18-64 ani barbati, 18-59 ani femei 150 RON
    – 65-74 ani barbati, 60-74 ani femei, elevi 14-18 ani, studenti la zi (fara plata), persoane cu dizabilitati si memrbi pescari care au si calitatea de membru vanator 75 RON
    – 75-79 ani barbati si femei, precum si copii sub 14 ani 37,5 RON
    – peste 80 ani si veterani de razboi 2 RON

    Program Caserie:
    Luni-Joi 08:00-16:00
    Vineri 08:00-12:00

    Locatie: str Titu Maiorescu, Piatra Neamt

  • Pescar Hoinar a spus:

    Care este taxa AJVPS pentru anul 2010 in judetul Neamt?

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.