Articole din Categoria Obiective turistice
Lacuri în județul Neamț, Parcuri și rezervații »

Aceasta este invitația făcută de către Direcția Silvică Neamț cu ocazia marcării traseului turistic de la schitul din localitatea Cuejdi, comuna Gârcina spre Lacul Cuejdel.
Lacul Cuejdel, supranumit și Lacul Crucii din cauza formei sale, are o suprafață de circa 14,9 hectare și s-a format pe cursul pârâului Cuejdel în urma unor alunecări de teren care au început în 1978. Fiind unul dintre cele mai mari lacuri de baraj natural, nu numai din țară dar și din Europa, a fost declarat rezervație naturală în anul 2004.
Traseul cel mai …
Cheile Șugăului-Munticelu, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică »

Iubitorii de sporturi extreme au ca opţiune pentru petrecerea timpului liber şi pentru a face sport deopotriva, căţărările montane. Fie că sunt sub forma alpinismului sau a escaladei, căţărările montane reprezintă un mod inedit de a scăpa de stresul cotidian şi de a îţi dezvolta rezistenţa, forţa, viteza, îndemânarea şi deprinderea de a acţiona repede şi precis. În Neamţ există locaţii pentru practicarea acestor sporturi în Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş, în zona Cheilor Bicazului, unde există pereţi montani amenajaţi potriviţi pentru escaladă şi alpinism.
Peisajul în zonă este unul …
Biserici, Obiective turistice »

Biserica „Sf. Gheorghe” din Roman, locaș al cărui istorie mai îndelungată și mai puțin simplă decât se credea (rezultată din multitudinea de izvoare istorice, uneori având caracter contradictoriu) este legată de orașul-cetate Roman, care a fost pentru o anumită perioadă (din sec. XV până în sec. XIX) cel mai important centru militar, ecleziastic și economic al Țării de Jos a Moldovei. Ea este situată în partea de jos a orașului, de la sud de Ulița lui Borș, parte cunoscută mai întâi ca Sat al Poslușnicilor (slujitori ai episcopiei scutiți de …
Alte Articole, Obiective turistice »

Ce poate fi mai frumos vara decât relaxarea într-o zonă frumoasă de munte unde ai de toate: lacuri în mijlocul naturii, pădure, aer curat și liniște… Liniște cât cuprinde. Ținutul Neamțului are avantajul de a fi foarte bine proporționat. Aici nu există orașe atât de mari încât aglomerația, zgomotul și agitația să-ți dea bătăi de cap, cel mai mare oraș fiind Piatra Neamț care are doar în jur de 85.000 locuitori conform ultimului recensământ din 2011. Cu toate acestea viața locuitorilor de aici nu este deloc monotonă, zona fiind apreciată …
Alte Articole, Obiective turistice »

Natura a renăscut din nou. În toiul primăverii, cand verdele domnește și își arată splendoarea în toate nuanțele, te invităm la Neamț. Zona este atât de echilibrată din punct de vedere al atracțiilor turistice încât îți poate oferi atât relaxare cât și un bun prilej de a surprinde cadre deosebite cu frumusețile de pe aici. Peisajele superbe, arhitectura inedită a diferitelor clădiri și monumente, natura în culori vii, sunt de neegalat la Neamț când vine vorba de arta fotografiei.
Lacul Izvorul Muntelui și Lacul Bâtca Doamnei îți oferă atât posibilitați de …
Agrement, Gastronomie delicioasă din Neamţ, Mănăstiri, Obiective turistice, Pelerinaje la mănăstiri »

Dacă nu simți încă atmosfera de sărbătoare, află că omul sfințește locul și uneori și vremurile, iar din acest motiv am decis să te întâmpinăm cu vești noi din ținutul Neamțului, nu de alta dar să-ți faci din timp pregătirile pentru vacanță, c-așa fac oamenii de soi. Și nu vrem să te ținem ocupat prea mult acum, o să fim scurți la vorba ca s-avem ce povesti când vei sosi aici.
De Paște, sărbătoare prețuită și celebrată de românii de pretutindeni, toată lumea îmbracă haine de liniște, bunătate și sfințenie. Iar …
Mănăstiri, Obiective turistice »

În locul unde credinţa se întrevede cu bunătatea, iar sfinţenia se reuneşte cu dăruirea, sălăşluieşte Dumnezeu printre oameni. Aici, timpul trece mai greu dar trece curăţându-ţi sufletul de greutăţile cotidiene şi aici parcă poţi într-adevăr auzi chemarea străveche către virtuţi mult preţuite. Acest loc este vechea Mănăstire Agapia, ce stă neclintită ca un vultur care îşi apără semeţ teritoriul lăsat de străbuni. Când sufletul e nevoiaş şi are nevoie de îndrumare, când vremurile sunt tulburi şi e nevoie de limpezime şi luciditate, poţi veni aici. Mereu poarta e deschisă.
Aici, la …
Evenimente, Muzee »

Începând cu data de 11 martie 2016 la sediul Muzeului de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ are loc expoziţia Arta vânătorii. Expoziţia este una inedită din punctul de vedere al subiectului şi extrem de diversă din punctul de vedere al materialelor prezentate. În cadrul expoziţiei se regăsesc trofee de vânătoare – de cerb (un trofeu datat 1912, un exemplar împuşcat de Nicolae Ceauşescu la Nemţişor, trofee cu panoplii deosebite din punctul de vedere al lucrăturii), trofee de mistreţ şi de urs (cu punctaje CIC ridicate) dar şi de capră neagră sau …
Mănăstiri, Obiective turistice, Pelerinaje la mănăstiri, Promovare Turistică »

Icoana făcătoare de minuni de la
Mănăstirea Neamț
Icoana Maicii Domnului ”Lidianca” de la Mănăstirea Neamț este o icoană cu o poveste impresionantă ce ne întoarce înapoi în timp, cam prin anul 665. Se zice că în acest an, înainte de a deveni patriarhul Constantinopolului, sfântul Gherman s-a dus la Ierusalim pentru a se închina la Sfântul Mormânt și văzând icoana Maicii Domnului într-o biserică din Lida, plăcându-i foarte mult, dădu comanda unor pictori să-i facă o copie a acesteia. Pictorii i-au făcut o copie icoanei chiar în același an, iar …
Mănăstiri, Obiective turistice, Pelerinaje la mănăstiri, Promovare Turistică »

Ce este hramul?
Orice lăcaș de cult ortodox în momentul când este sfințit, ia numele unui praznic împărătesc, al unei sărbători a Maicii Domnului sau a unui sfânt. Acest sfânt se numește hram, cuvânt provenit din limba slavonă, iar biserica primește numele acestuia în momentul sfințirii acesteia. Această lucrare poartă numele de târnosire iar slujba acesteia se face doar de către un episcop sau arhiereu. Din acest moment acel sfânt va patrona și va ocroti acea biserică, momentul când este sărbătorit acesta fiind și momentul când va fi și cea mai …
Meșteri populari, Muzee, Obiceiuri, tradiții și meșteșuguri »

În satul Târpeşti, comuna Petricani, judeţul Neamţ este unul dintre cele mai frumoase şi interesante muzee din Moldova. Nicolae Popa, creatorul muzeului, cunoscut ca meşter popular, artist, colecţionar de excepţie, scriitor, a învăţat de mic copil să facă măşti de Anul Nou, iar mai târziu, să sculpteze în piatră (gresie) şi lemn, să cioplească chipuri de oameni, cu înfăţişări originale. Lucrările sale au participat la expoziţii organizate atât în ţară cât şi în marile oraşe ale lumii din Italia, Polonia, Iugoslavia, Franța, Elveția, Argentina, …
Cetăți și conace, Obiective turistice »

Cetatea Neamțului, o veritabilă cetate medievală din Neamț este situată pe str Arcașului nr.1, în localitatea Targu Neamț și a fost construită în timpul domniei lui Petru Mușat (1374-1391)
Programul de vizitare a acestui obiectiv turistic din judetul Neamț este zilnic între orele 9 – 19.
Cetatea Neamț sau Cetatea Neamțului este o cetate medievală din Moldova situată în apropierea orașului Targu Neamț și la aproximativ 46 km de orașul Piatra Neamț. Așezată aproape de vârful cel mai înalt al Culmii Pleșului, cetatea face parte din categoria monumentelor medievale de valoare excepțională …
Biserici »

Episodul 10 – Biserici din lemn
Locuri unde se îmbină tradiţia, credinţa şi sfinţenia, bisericile din lemn reprezintă veritabile locuri atemporale. Nu poţi şti ce înseamnă credinţa adevarată până ce nu intri măcar o dată într-o biserică din lemn. Mirosul lemnului vechi şi atmosfera dinăuntru te transpun într-o altă lume şi brusc simţi legătura sfântă a omului cu Dumnezeu. Dantelării în lemn, dispuse în benzi şi câmpuri decorative din ce în ce mai ample şi mai încărcate, decoraţiuni populare realizate în cel mai autentic stil moldovenesc, picturi realizate pe un strat …
Muzee, Obiective turistice »

Episodul 9 – Muzeul Cucuteni
Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, deschis într-un frumos edificiu din cadrul Curţii Domneşti din Piatra Neamţ, clădit pe la 1930 de antreprenorul Carol Zani, după un proiect al fostului arhitect-şef al capitalei, Roger Bolomey, găzduieşte cea mai variată şi bogată colecţie din Europa, care se remarcă prin valoroase obiecte și vase de ceramică pictată monocrom, bicrom sau tricrom, cu forme elegante și rafinat decorate, care oferă o imagine cuprinzătoare despre arta decorativă și figurativă aparținând celei mai importante culturi eneolitice din sud-estul Europei, Cultura”Precucuteni – Cucuteni”. …
Lacuri în județul Neamț, Obiective turistice, Parcuri și rezervații »

Episodul 8 – Lacul Cuejdel
Coline ce se rostogolesc una peste alta, păduri de foiase şi păşuni cu turme de oi şi apa Cuejdelului zăgăzuită de un versant alunecat peste cursul ei: un peisaj pitoresc al unui lac de munte format nu de mult. Acesta este Cuejdelul,un lac de baraj natural, format în perioada 1978-1991, în Munţii Stânişoarei. Cu o lungime de 1 km, o suprafaţă de 12,2 km şi adâncimi ce variază între 7 şi 14 m a devenit cel mare mare lac de acest gen din ţară. Un luciu …