Sâmbătă, 19 ianuarie la ora 13.00 are loc deschiderea oficială a evenimentului ”Serbările zăpezii” desfăşurat în staţiunea Durău, din comuna Ceahlău. Locul de desfăşurare a evenimentului este pârtia de la Durău, amplasată în locul numit de localnici „Poiana Cailor“.
Programul manifestarilor se desfăşoară în perioada 29-30 ianuarie 2011. Pe pârtie sunt programate mai multe concursuri, iar cei interesaţi să participe se pot înscrie la faţa locului. Astfel, de la eveniment nu vor lipsi concursuri şi întreceri sportive de: schi, sănius, bob, snowboard si majorete.
Atmosfera de sărbătoare pluteşte deja în Durău, deoarece …
Parcul Natural „Vânători” din judeţul Neamţ este locul unde se află şi Rezervaţia de Zimbri şi Faună Carpatină “Dragoş Vodă”. Din cele 30 de exemplare de zimbri ocrotite aici, 6 exemplare pot fi vizitate în rezervaţie alături de alte animale specifice faunei din zona moldovei si 24 exemplare se află într-un ţarc de aclimatizare ce se întinde pe aproximativ 180 de hectare din Vânători Neamţ.
In luna ianuarie au venit pe lume doi pui de zimbri, din femele diferite, fapt care este considerat de către specialişti drept o anomalie. Animalele în …
Luni, 24 ianuarie 2011 începând cu ora 14.00, va avea loc în Piatra Neamţ spectacolul “Hora Unirii”. Evenimentul se va desfăşura la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” si este dedicat sărbătoririi a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române – moment crucial din istoria poporului român. Atunci, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn in ambele Principate. Această Unire a fost posibilă datorită pilduitoarei convergenţe de interese şi aspiraţii dintre popor şi marii bărbaţi ai neamului.
Cu această ocazie, Ansamblul folcloric „Floricică de la Munte” va …
Evenimente 24 ianuarie – 6 februarie 2011
24 ianuarie
Hai să dăm mână cu mână!, ora 11.00
Filiala nr. 2 Mărăţei a Bibliotecii Judeţene (Bd. Traian, parte bl. A9)
evocare literar-artistică
participă: elevii clasei a IV-a B din Şcolii „Daniela Cuciuc” Piatra-Neamţ, înv. Maria Nistor
prezintă: ing. Valeriu Eutuşianu – preşedintele Filialei Neamţ a Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”
organizatori: Filiala nr. 2 Mărăţei
24 ianuarie – 28 februarie
Expozitia Reptile exotice vii
Muzeul de Ştiinţe Naturale Piatra-Neamt
Expozitia aduce in fata publicului vizitator circa 70 de specii de reptile ce provin din diverse regiuni ale globului (mai ales din zona …
In ultimii ani, lacurile Pangaraţi, Vaduri şi Bâtca Doamnei din judeţul Neamţ prin condiţiile favorabile de hrană şi adăpost pe care le oferă, au devenit areale de iernat pentru păsările de apă. Aceste lacuri sunt situate pe cursul mijlociu al râului Bistriţa şi reprezintă o verigă importantă în păstrarea biodiversităţii şi a habitatelor naturale pentru toată zona estică din continentul European.
Pe cele trei lacuri din Neamţ şi-au stabilit cartier de iernare următoarele specii de păsări de apă: lebăda de vară, raţa mare, raţa sunătoare, corcodel mic, corcodel cu gât negru, …
Punctul de plecare al traseului îl constituie intrarea in Cheile Bicazului unde este şi staţia de autobuz din satul Bicaz Chei. Acest traseu este circular şi străbate unul din cele mai frumoase şi mai puţin cunoscute locuri din judeţul Neamţ.
Peisajele montane şi casele tradiţionale de munte alături de fânăriile aşezate pe paşunile din pădurile de brazi, formează o privelişte deosebită, cum rar mai găseşti în prezent. Aici, totul s-a conservat cu mare grijă. Natura a fost protejată de aceşti oameni minunaţi de la munte care au dus tradiţiile mai departe …
Sambata, 15 ianuarie 2011, incepand cu ora 16:00 va avea loc la etajul 1 din incinta Galleria Mall o intalnire cu versurile eminesciene. Organizatorii isi propun prin acest spectacol sa vina in intampinarea publicului de toate genurile si de toate varstele. Astfel, publicul va fi provocat sa participe activ la o manifestare care iese din tiparele clasice ale unui spectacol de poezie si muzica, desfasurat intr-un spatiu consacrat special manifestarilor literar-artistice.
Evenimentul intitulat „Miracolul eminescian” doreste de aceasta data ca poezia sa fie cea care va iesi in cautarea cititorilor ei, …
Evenimente 17 – 30 ianuarie 2011
15 ianuarie
“Miracolul Eminescian”, 16:00
Locatia: Galleria Mall, etaj 1
Evenimentul consta inntr-un concert de folk cu piese inspirate de poeziile lui Mihai Eminescu
17 ianuarie
Dor de Eminescu, ora 12.00
Filiala nr. 2 Maratei a Bibliotecii Judetene (Bd. Traian, parte bl. A9)
concurs de recitari
participa: elevii clasei a IV-a C din Scolii „Daniela Cuciuc” Piatra-Neamt, înv. Elena Filipov
organizatori: Filiala nr. 2 Maratei
Eminescu în spatiu si timp – 161 de ani de la nastere (15 ianuarie 1850), ora 13.00
Sala „Atelier” a Bibliotecii Judetene (Bd. Republicii, nr. 15)
colocviu, recital de poezie, auditii, vizionari …