Home » .: Promovare Turistică :., Promovare Turistică
, ,

Impact uriaș al Neamțului în mediul online

20 January 2022 0 Comentarii

În mii de forme de prezentare, frumusețile Neamțului au ajuns, pe tot parcursul anului 2021, la un număr mare al utilizatorilor de platforme online. Mulți dintre aceștia au venit în Neamț să descopere locuri, să cunoască oameni și să se bucure de momente memorabile, iar alții și-au programat o vacanță, una de poveste, aici, în Neamț.

Anul trecut, aproape două milioane de persoane au aflat noutăți și informații de interes turistic despre județul Neamț prin intermediul paginilor de socializare, site-urilor și canalului de YouTube, informații în limbile română și engleză dedicate turiștilor din țară și din lume, postate pe platforme online administrate de Serviciul Turism din cadrul Consiliului Județean Neamț.

96 de articole în limba română, postate pe pagina de Facebook Vizitează Neamț și 33 de articole în limba engleză, pe pagina de Facebook Visit Neamț,  însumând un impact de peste un milion jumătate, au promovat și au vorbit, pe tot parcursul anului trecut, despre frumusețile și atracțiile județului Neamț, Destinația Europeană de Excelență.

Membru în EDEN din anul 2018, județul Neamț rămâne și în anul 2021 pe locul întâi printre Destinațiile Europene de Excelență, în ceea ce privește vizibilitatea canalului de Youtube Visit Neamt, înființat și promovat continuu din anul 2009. Astfel, într-o analiză statistică, de la finalul anului 2021, realizată de către reprezentanții Asociației Destinațiilor Europene de Excelență (EDEN) şi ai European Best Destinations (EBD), canalul Visit Neamt conduce detaşat, cu un număr de 2513 de urmăritori, faţă de Park Faial, destinaţia clasată pe al doilea loc, cu 752 de urmăritori.

Cu un total de 499 de videoclipuri care spun poveşti despre Neamţ, invitând publicul să descopere locuri surprinzătoare din judeţ, meşteri populari talentaţi, evenimente organizate anual în judeţul Neamţ și multe altele, canalul de YouTube Visit Neamt cumula, la data de 31.12.2021, un număr de 99.202 de accesări ale clipurilor, pe tot parcursul anului 2021.

În top 10 accesări ale anului trecut sunt clipuri care prezintă Casa Memorială Ion Creangă, Împărăția de Piatră din Neamț, Cheile Bicazului, două frumoase mănăstiri de la Nechit și Petru Vodă, celebrelele scări care duc spre Vârful Toaca de pe Masivul Ceahlău, cascadele din Neamț, Piatra Teiului, Schitul Horăicioara și mănăstiri frumoase din Neamț, tărâmul cu cele mai multe mănăstiri și schituri din țară. Turta cu julfă, specifică zonei nemțene, ocupă locul al doilea în căutările vizitatorilor canalului de YouTube Visit Neamt, iar pe primul loc se află clipul care ilustrează Bârnadu, satul dintre munți, un loc minunat care te cucerește pentru totdeauna.

În ceea ce privește pagina web www.viziteazaneamt.ro, în limba română, vizitatorii au fost interesați în special de obiceiurile și datinile spectaculoase de la Târgul de Crăciun la Neamț, de zonele deosebite care ascund povești fascinante, de un drum pitoresc, Axialul, refăcut după mai bine de 20 de ani și singurul din Neamț care traversează Parcul Național Ceahlău sau de alte evenimente care s-au desfășurat pe parcursul anului în județ.

Pe locul fruntaș al accesărilor pe parcursul anului trecut, se situează zimbrii din Parcul Natural Vânători-Neamț, descoperiți și surprinși în imagini de pasionații de fotografie veniți în Neamț la sfârșitul anului 2019, într-un eveniment de promovare turistică organizat de Consiliul Județean Neamț. Alte puncte de interes pentru turiști, pe parcursul anului trecut, au fost: Târgul de Crăciun la Neamț, ediția de luna trecută, dedicată tinerelor talente și produselor locale, o zonă deosebit de pitorească, Hangu din Neamț, colțul de rai al Văii Bistriței, Mănăstirea Pângărați, un articol despre frumoasul lăcaș, scris în anul 2009.

Radioaventura cu autorulota Zu, ajunsă la Neamț, în vara anului trecut, a stârnit curiozitatea și interesul utilizatorilor site-ului.

În limba engleză, favorite în topul preferințelor, pe site-ul www.visitneamt.com, au fost Neamț County, the profile of a memorable place! (Part 1), Sabasa village, a fairytale place in Neamț.

 

The present is connected to the past, un articol în top 10 accesări care face referire la actorii de la Teatrul Tineretului aflați, în luna noiembrie a anului trecut, în toiul repetițiilor pentru „O scrisoare pierdută“, un bun prilej de incursiune documentară cu privire la istoria teatrului din Piatra Neamț, încă de pe vremea când tânărul Ion Luca Caragiale era revizor școlar pentru județele Neamț și Suceava, având cancelaria la Piatra Neamț.

Totodată, utilizatorii site-ului în limba engleză au manifestat interes și pentru articole ca The stairs that lead to Toaca Peak in Ceahlău Massif, over 1 mil. views on Facebook, The Legend of “Piatra Teiului” Rock, Traditions and customs at the Christmas Market in Neamț, Hiking in Cheile Bicazului: through Cheile Bicajelului to the road Drumul Surducului.

În top articole, accesate pe parcursul anului 2021, este A unique experience at the tourist sheepfolds in Neamț, un articol, scris în vara anului trecut, despre experiențe inedite pentru turiști, în mijlocul naturii, comuna Farcașa fiind zona cu cele mai multe stâne turistice din Neamț.

Din rapoartele detaliate furnizate de către platforma Google Analytics pentru site-ul web www.viziteazaneamt.ro , în perioada analizată (01.01 – 31.12.2021), au existat în total 140.824 de accesări, pagina înregistrând un număr total de 83.112 vizitatori, dintre care 79.627 vizitatori noi.

Tot conform datelor prelevate din Google Analytics, pentru site-ul web www.visitneamt.com, în perioada analizată (01.01 – 31.12.2021), au existat în total 15.949 de accesări, pagina înregistrând un număr total de 10.599 vizitatori, dintre care 10.420 vizitatori noi.

Un top articole de impact, postate anul trecut pe paginile de Facebook Viziteaza și Visit Neamt ne arată interesul utilizatorilor rețelei de socializare și ale turiștilor aflați în căutare de locuri noi, interesante, pline de semnificații, farmec și pitoresc.

 

Viziteaza Neamt / impact, nr. persoane

 

 

 

– Magie și culoare, la apus, în Piatra Neamț – 87.419 persoane

– Valea Celor Doisprezece, platou de filmare și târg de produse tradiționale – 73.124 persoane

– Despre Neamț la Radio România Internațional – 66.410 persoane

– Iarna pe lacul lebedelor – Pângăraţi – 56.738 persoane

– Ținutul Zimbrului, singura destinație de ecoturism din țară inclusă din anul 2017 în Top 100 Destinaţii Sustenabile – 52.511 persoane

– Drum de poveste în Neamț- 47.239 persoane

– 6 august, marea sărbătoare Schimbarea la Față a Domnului și ziua muntelui sfânt Ceahlău – 42.482  persoane

– Hanu Ancuței, file de istorie într-un loc de poveste – 41.155 persoane

 

Visit Neamt / impact, nr. persoane

-Neamț County, the profile of a memorable place! (Part 1) – 18.920 persoane

– Unique moments on the lakes in Neamţ –  11.408 persoane

– Fall in Neamț County, part I – 11.230 persoane

– Ancuța’s Inn – History pages in a fairytale place – 9.855 persoane

– Sabasa village, a fairytale place in Neamț – 8.989 persoane

– The present is connected to the past: In the footsteps of Caragiale in Piatra Neamț – 8.959 persoane

– Christmas Fair in Neamț 2021, 5th edition – 7.869 persoane

– Talking about Neamț County in an interview on Radio Romania International – 7.534 persoane

Serviciul Turism din cadrul Consiliului Județean Neamț a pus la dispoziția turiștilor din anul 2018 și o aplicație mobilă, Visit Neamt, cu informații și evenimente de interes, din județ. Aceasta poate fi descărcată direct pe dispozitivul mobil din Google Playhttps://play.google.com/store/apps/details?id=com.visitneamt , AppStorehttps://itunes.apple.com/us/app/visit-neamt/id1439893550?mt=8

De asemenea, din vara anului 2021, promovarea turistică a județului se face și prin intermediul paginii de Instagram, https://www.instagram.com/cjneamt.turism. Pagina dispune, în prezent, de un număr de 429 de fotografii, iar celebra platformă de socializare găzduieşte în prezent miliarde de imagini din toată lumea.

Instagram şi YouTube și Facebook sunt, la momentul actual, cele mai populare şi utilizate rețele sociale din lume.

În special în domeniul turismului, poveștile transpuse vizual reprezintă o excelentă modalitate de promovare şi punere în valoare, deoarece prezintă experienţe şi provoacă emoții. Ele pot influența alegerea destinației de vacanță, a furnizorilor de servicii, pot provoca nostalgie după destinaţii de vacanţă deja cunoscute, invitând la revizitarea lor. Un conținut video de calitate poate comunica întreaga poveste a unei destinații turistice în mai puțin de două minute, iar imaginile inteligente pot fi deosebit de convingătoare.

Indiferent de modalitatea de promovare aleasă, frumusețile Neamțului sunt vii și inepuizabile, ele au fost și vor fi transpuse în mii de imagini și culori, în mii de informații scrise sau rostite. Despre Neamț nu poți să spui că ai epuizat tot de povestit sau de transmis. În plus, fiecare experiență este unică, trecută prin filtrul personal al fiecărui turist. Astfel, atunci când locurile, oamenii sau poveștile Neamțului te cuceresc, reîntoarcerea este de fiecare dată mai plăcută, pentru că acolo, unde îți place, unde te simți conectat, mai ai multe de văzut, de cunoscut, de pătruns în tainele și semnificațiile ce ți se oferă la fiecare pas.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.